Numele meu este Nagy Júlia, sunt kinetoterapeut și studentă la farmacie. Mișcarea a fost o parte importantă a vieții mele încă de când eram tânăr. Am încercat diverse activități de la alpinism, la înot, până la tras cu arcul călare. Când eram 14 de ani, au descoperit că am scolioză și așa am întâlnit proma dată cu kinetoterapie și în urma acestei experiențe, am devenit un kinetoterapeut. De multă vreme mă interesează și profesia farmaceutică și cred din ce în ce mai mult că cele două lucruri se pot completa unul de altul foarte bine. Experiența mea de până acum este că ceeace am învățat în domeniul farmaceutic mă ajută să înțeleg mai bine și procesele care au loc în el, ceea ce mă ajută în activitatea mea de kinetoterapeut.
Scopul meu pentru viitor este să învăț și astfel să pot ajuta adulții și copii sănătoși și dezavantajați să își îmbunătățească calitatea vieții cât mai eficient posibil.